Căsătoria – abordare economică (după cartea lui Gary S. Becker)

În ultimii ani economiştii au utilizat teoria economică pentru a explica diverse comportamente umane, de la politică până la educație, de la discriminare până la crimă.  Economistul Gary Becker demonstrează în cartea sa „Comportamentul uman – o abordare economică” că actul de căsătorie nu reprezintă o excepţie şi că poate fi analizat cu succes prin prisma cadrului oferit de economia modernă. În continuare voi prezenta câteva teorii lansate de autorul acestei cărți și anume legate de căsătorie, din perspectivă pur economică. Unele „faze” ale articolului vor fi mai ușor de înțeles de către economiști, evident. Dar, per total, nu sunt dificil de înțeles „fazele” cele mai interesante.

Pentru început, menționez că Becker susținea că analiza economică a căsătoriei se bazează pe două principii fundamentale și anume:

- teoria preferinţelor – aceasta presupune că actul de căsătorie se încheie în mod voluntar fie de către persoanele care se căsătoresc, fie de către părinţii acestora și că persoanele care iau decizia respectivă se aşteaptă să le crească utilitatea în urma căsătoriei.

- piaţa căsătoriei – pentru găsirea unui partener concurează mulţi bărbaţi şi multe femei şi fiecare persoană încearcă să-şi găsească cel mai bun partener, în funcţie de restricţiile impuse de condiţiile de piaţă.

 

Decizia de căsătorie – raţionament economic

Conform abordării economice, o persoană decide să se căsătorească când utilitatea probabilă a căsătoriei este mai mare decât cea a rămânerii singure sau decât utilitatea căutării mai departe a unui partener mai potrivit.  Utilitatea depinde de mărfurile produse de familie, cum ar fi calitatea mâncării preparate, calitatea şi cantitatea copiilor, prestigiul, recreerea, prietenia, dragostea şi starea sănătăţii. Maximizarea utilităţii presupune maximizare cantităţii din aceste mărfuri pe care o primeşte bărbatul (M) și femeia (F) în urma căsătoriei.

Potrivit lui Becker, oamenii se căsătoresc devreme dacă sunt norocoşi sau pesimişti în privinţa posibilităţilor lor de a obţine ceva mai bun (sau optimişti în mod nejustificat de persoanele pe care le-au întâlnit deja). În timp ce căsniciile târzii conţin persoane ghinioniste sau optimiste. Costul căutării este diferit pentru trăsături diferite: educaţie, venit, inteligenţă, mediu familial, sănătatea persoanelor, ambiţia, activitatea în condiţii nefavorabile sau potenţialul de dezvoltare.

Câştigul din căsătorie trebuie de comparat cu costurile, incluzând taxele legale şi costul căutării unui partener, pentru a determina dacă decizia de căsătorie merită. Câştigul din căsătorie depinde şi de trăsături caracteristice precum frumuseţea, inteligenţa şi educaţia. O creştere a valorii acestor trăsături va determina în general o creştere a câştigului din căsătorie. Aceasta explică de ce persoanele mai puţin atractive şi mai puţin inteligente e mai puţin probabil să se căsătorească decât persoanele mai atractive sau mai inteligente.

 

Acum, vom vorbi despre timpul partenerilor. Fiecare membru al familie își împarte timpul între lucru (job) şi familie (family)

job + familiy = Time,

unde Time – timpul total al fiecărui membru.

Atâta timp cât M  și F sunt căsătoriţi Time (M) = Time (F) =24 ore pe zi. M va repartiza lucrului mai mult timp decât F (şi mai puţin timp familiei) dacă rata salariului lui M va fi mai mare decât rata salariului lui F . În acest context, dacă rata salariului lui M raportată la rata salariului lui F este suficient de mare, atunci F va petrece mai mult timp în familie.

Exemplu:

Veniturile lunare ale unei familii sunt de 10 000 lei. Soțul câștigă 7000, iar soția 3000. Deci, salariul soțului este 70% din venitul familiei, iar al soției este de 30%. Dacă raportăm 70% la 30%, iese un coeficient de 2,33. Deci, concluzia e că soția se va ocupa mai mult de casă și familie, iar soțul va acorda mai mult timp serviciului.

Time (F) = 0 atunci când M este singur şi Time (M) = 0 când F este singură. O singură persoană îşi repartizează doar propriul timp între lucru și viața privată. Persoanele singure îşi repartizează, de regulă, timpul în mod diferit de peroanele căsătorite pentru că cele dintâi nu dispun de timpul şi bunurile furnizate de un partener. Cu cât este mai mare depăşirea ratei salariului lui M față de rata salariului lui F cu atât e mai probabil ca persoanele singure F să muncească mai mult decât persoanele căsătorite F şi persoanele singure M mai puţin decât persoanele căsătorite M.

Exemplu:

F este necăsătorită și câștigă 3000 lei lunar.

M este necăsătorit și câștigă 7000 lei lunar.

F și M se căsătoresc.  Rata salariului lui M depășește cu 2,33 rata salariului lui F. Deci tot ce este posibil ca F singură să lucreze mai puțin odată ce se va căsători, pentru că dispune deja de timpul și bunurile furnizate de M. În același timp, M căsătorit va munci mai mult decât M singur.

 

Explicaţia evidentă a căsătoriilor dintre bărbaţi şi femei constă în dorinţa de a creşte proprii copii şi atracţia fizică şi emoţională dintre sexe. Diferenţa dintre familiile căsătoriţilor şi cele ale celibatarilor sau cele ce cuprind mai multe persoane de acelaşi sex este prezenţa copiilor proprii. De asemenea, implicarea fizică şi emoţională numită „iubire” are loc în primul rând între persoane de sex opus. Prin împărţirea aceleiaşi gospodării, persoanele îndrăgostite pot reduce costul întâlnirilor frecvente şi a transferuruilor de resurse dintre ele.

Importanţa copiilor proprii este suficientă pentru a explica de ce sunt neobişnuite căsătoriile dintre mai mulţi bărbaţi şi mai multe femei, de vreme ce ar fi dificil de identificat tatăl unui copil în condiţiile în care mulţi bărbaţi au acces la aceeaşi femeie, în timp ce identitatea mamei este cunoscută întotdeauna. Căsătoria dintre mai multe femei şi un bărbat nu are acest defect.

Dacă presupunem că toţi bărbaţii şi femeile sunt identici, şi că veniturile se diminuează pe măsura adăugării de noi persoane la o gospodărie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, atunci monogamia este cea mai eficientă formă maritală. Poligamia este încurajată atunci când raportul dintre sexe exte diferit în mod semnificativ de unitate şi atunci când bărbaţii şi femeile diferă mult din punct de vedere al averii, priceperii sau a altor caracteristici.

 

Efectul dragostei şi grijii pe piaţa căsătoriei

Dragostea şi alte implicări emoţionale, ca activitatea sexuală sau contactul apropiat şi frecvent cu o anumită persoană, pot fi considerate produse particulare necomercializabile ale familiei. În particular dragostea presupune grija pentru ce se întâmplă cu partenerul.

O cale naturală de măsurare a grijii din punct de vedere economic este  funcţia de utilitate. Dacă M ţine la F, utilitatea M va depinde de consumul de mărfuri al F precum şi de consumul său propriu. Conceptul grijii dintre persoanele căsătorite implică împărţirea – împărţirea egală atunci când grija este totală şi reciprocă. Grija reduce nevoia de control: este mai slabă tentaţia lui M de a „fura” de la partenerul său F dacă M ţine la F, pentru că o reducere a consumului F micşorează şi utilitatea lui M. Astfel, căsniciile în care există grija pentru celălalt vor cheltui mai puţine resurse cu „controlul” (de exemplu conturi separate) decât alte căsnicii.

Dragostea măreşte producţia de mărfuri, iar grija dintre parteneri creşte venitul lor total.

 

Căsătoria poligamică

Deşi în lume predomină căsătoriile monogame, unele societăţi mai practică poligamia, care odată a fost foarte răspândită. Poliandria – femei cu mai mulţi soţi – este mult mai puţin răspândită ca poligamia – bărbaţii cu mai multe soţii – deoarece în cazul poliandreiei identitatea tatălui este îndoielnică. Populaţia Toda din India practică poliandria dar la ei raportul dintre bărbaţi şi femei era cu mult mai mare decât unu, în mare măsură datorită uciderii copiilor de sex femenin.

Existenţa unui număr mai mare de femei decât de bărbaţi a încurajat adesea răspândirea poligamiei, cele mai bune exemple fiind perioadele de după război când se înregistra un număr foarte scăzut de bărbaţi. Însă, poligamia a apărut şi fără ca femeile să fie în număr mai mare decât bărbaţii.

Dacă „productivitatea” bărbaților este diferită, un aranjament poligam ar putea fi optim. Producţia totală peste toate căsătoriile ar putea fi mai mare dacă o a doua soţie a unui bărbat gospodar ar participa mai mult la producţie decât în cazul când ar fi prima soţie a unui bărbat mai puţin capabil. Diminuarea produselor marginale ale bărbaţilor şi femeilor din fiecare gospodărie nu exclude posibilitatea ca o femeie să aibă un produs marginal mai mare în calitate de a doua soţie într-o gospodărie mai productivă decât ca singura soţie într-o gospodărie mai puţin productivă.

Exemplu:

Două femei identice care vor produce dacă sunt singure 5 unităţi de producţie, şi doi bărbaţi diferiţi care vor produce dacă sunt singuri 8 şi respectiv 15 unităţi de producţie. În cazul când fiecare bărbat are o soţie, producţiile vor fi să presupunem 14 şi 27, iar în cazul când fiecare bărbat are două soţii, 18 şi 35. Este clar că producţia totală este mai mare dacă bărbatul mai muncitor ia două soţii şi celălat rămâne singur decât dacă fiecare are câte o soţie: 35+8 = 43 >14+27= 41.

Astfel poligamia este mai frecventă printre bărbaţii mai productivi. De exemplu în Africa, partea de jos a Saharei, sunt poligami aproximativ 35% dintre bărbaţii căsătoriţi şi ei sunt în general bărbaţii mai bogaţi. În ţările arabe erau poligami mai puţin de 10 % dintre bărbaţii căsătoriţi şi aceştia erau cei mai prosperi, în special în agriculutră.

Explicaţiile probabile ale reducerii poligamiei în acele părţi ale lumii în care era odată răspândită ar putea fi micşorarea inegalităţilor dintre venituri şi scăderea importanţei agriculturii. Declinul poligamiei este explicat de regulă prin restricţiile religioase şi legislative împotriva poligamiei care sunt motivate prin dorinţa de a opri exploatarea femeilor. Şi totuşi unii specialişti consideră că legile care interzic poligamia reduc cu siguranţă „cererea” de femei, şi prin urmare, reduc partea corespunzătoare lor din totalul producţiei gospodăriei şi cresc partea bărbaţilor.

 

Decizia de divorţ sau separare

Persoanele căsătorite trebuie deasemenea să ia decizii privind căsătoria. Tendinţa de separare este cu atât mai mică cu cât sunt mai importante investiţiile specifice unei căsnicii şi scade odată cu durata. Cea mai importantă investiţie se consideră copiii. Tendinţa de separare este cu atât mai mare cu cât o persoană este convinsă că mariajul a fost o greşeală prin cunoaşterea suplimentară a partenerului sau a altor parteneri potenţiali. Dacă greşeala este mai mare decât pierderea de capital specific căsătoriei, urmează probabil separarea sau divorţul. O persoană căsătorită divorţează când utilitatea anticipată a rămânerii singure sau a căsătoriei cu altcineva depăşeşte pierderea în utilitate a despărţirii, incluzând pierderile datorate separării fizice de copii, împărţirii bunurilor, taxelor legale ş.a.

Dacă persoanele care divorţează se recăsătoresc ele vor trebui să aleagă în căsnicia viitoare un partener faţă de care să aibă mai puţine diferenţe decât faţă de cel de care s-au separat.

 

În final…

Abordarea economică presupune uneori o perspectivă empirică de analiză a comportamentului care poate falsifica realitatea şi este eronată prin generalizare. Aproape orice tip de comportament imaginabil, căsătoria fără excepţie, se pretinde a fi dominat de ignoranţă şi iraţionalitate, valori. Deci, explicaţia motivului pentru care bărbaţii şi femeile se căsătoresc şi trăiesc împreună nu se rezumă doar la economiile de scară şi la ştiinţă